O luminã scânteietoare în contrast cu cerul întunecat…

În fiecare an iarăşi şi iarăşi mă uimeşte atmosfera lunii decembrie, mă miră reacţia oamenilor care trăiesc in siguranţă. O privesc ca pe un oricare alt Crăciun, alt sfârşit de an şi alt moment pentru urări de bine.
Destul de obişnuit, nu-i aşa?
Da, pentru tine şi până acum şi pentru mine e chiar normal.

Dar în acest moment, totuşi, gândurile mele sunt cu acei oameni care se află în alte situaţii.
Oameni care au cea mai mare nevoie de urări de bine, care nu se pot simţi în siguranţă, comfort si bucurie.

Te gândeşti la foametea din Africa sau la victimele lăsate de tsunami sau la locuri unde şi acum e război civil?

Eu nu.

Nu i-am întâlnit încă dar ştiu că există. Ştiu şi că în timpul sărbătorilor de la anul acesta vor fi fetiţe care vor fi iar dezamăgite. Nu din cauza lipsei cadourilor ci din cauza altei dorinţe neîmplinite, de a fi salvate

Şi din nefericire acest „grup” continuă să se extindă.
Mici băieţei care nu ştiu că pot găsi înţelegere şi compasiune, şi că mai sunt şi alţii ca ei…din nefericire!

Mă gândesc la acele suflete tandre care după sărbători vor deveni iarăşi victimele lăcomiei atacatorilor lor, care îşi manifestează dorinţa pentru putere în mod nepotrivit prin activităţi sexuale. Poate că aceşti copii vor fi lăsaţi în pace în timpul sărbătorilor, poate nu.

Mă gândesc la copii alcooliştilor, dependenţilor de droguri, care reprezintă „serviciile de îngrijire” ale familiei lor. Mă gândesc la forţele tăcute din spatele ţinutei dure sau a zâmbetului provocator. Nimeni nu poate observa persoana matură în spatele chipului copilăresc.

Mă gândesc la modul slab şi eşuat de comunicare a unor adulţi, ceea ce pentru foarte mulţi copii înseamnă ameninţarea cu bătaia, contuzii, fracturi, inimă zdrobită şi multe lacrimi.

În fiecare an realizez că aceşti copii nu sunt departe.

Într-o zi de Crăciun mă găseam oferând sprijin unui copil care fusese victima unui abuz sexual. Experienţă oribilă, care nu dispare sub pomul de Crăciun cu un cadou sau o felicitare de Crăciun.
Pentru o vreme oamenii condamnă aceasta întâmplare şi vorbesc despre ruşine, dezonoare. Doar pentru o vreme, până cănd sentimentul devine prea apropiat şi–i deranjează confortul.

Şi atunci? Ce se întâmplă atunci?

Atunci vor deveni iar tăcut. De parcă faptul ruşinos tocmai a dispărut? Ceea ce nu ştii nu te poate răni?
Nu ştiu pur şi simplu! Nu am nici cea mai mică idee..
Ştiu doar că această atitudine nu ajută cu nimic micile victime. Nu le va da nici un ajutor şi înţelegere sau vreo şansă pentru un viitor mai bun.

În acest timp mă simt egal cu toţi oamenii din lumea asta. Cu toţii ne uităm şi ştim că din spatele camionului său Moş Crăciun ne va face cu ochiul.

În fiecare an mă întreb dacă, conştiinţa noastră colectivă e suficient de puternică încât să schimbe ceva? Ce-ar fi dacă noi toţi în seara de crăciun între orele 23.55-00.00 am trimite gânduri pozitive acestor victime?

Ce ar fi dacă am trimite acesete gânduri în linişte de către Univers?

Poate că un nou val ar străbate suprafaţa pământului, pentru că din cauza zonelor diferite de timp cele 5 minute n-ar avea loc în aceleaşi timp.

S-ar întâlni gândul tău cu al meu? S-ar uni cu gândurile celorlalţi ? Ar putea forma un val de energie direcţionat? O îmbrăţişare blândă unui copil, dându-i ceea ce are nevoie pentru a supravieţui?

Sau o să ne întâlnim atât de mulţi pe drumul meu necunoscut
încât un nou fel de artificii va fi lansat? Dând o lumină strălucitoare într-un contrast minunat cu un cer mai luminat ca niciodată.

Şi ce-ar fi dacă am repeta lucrul acesta şi în ajunul anului nou? Simultan cu numărătoarea inversă difuzată de fiecare canal de televiziune, împreună cu pieţele oraşelor, discoteci, baruri, hoteluri, gări, ...
Împreună pentru cei uitaţi de crăciuni?